Bullying la Questfield International College, un caz care nu a fost închis

Fenomenul bullyingului în mediul educațional impune o reacție instituțională clară și documentată, menită să asigure protecția elevilor și să prevină deteriorarea climatului școlar. Lipsa unor intervenții ferme și transparente poate conduce la agravarea situațiilor și la afectarea profundă a sănătății emoționale a copiilor implicați. În acest context, investigarea modului în care o instituție educațională gestionează sesizările privind hărțuirea devine esențială pentru evaluarea responsabilității sale și pentru înțelegerea efectelor asupra comunității școlare.

Bullying la Questfield International College, un caz care nu a fost închis

Pe parcursul a peste opt luni, în cadrul Școlii Questfield Pipera au fost semnalate, prin multiple sesizări oficiale, situații de bullying sistematic ce au inclus jigniri repetate, stigmatizare medicală și presiuni asupra familiei elevului afectat. Conform documentelor și corespondenței analizate, intervențiile instituției au fost predominant informale, fără măsuri documentate sau răspunsuri scrise care să ateste acțiuni concrete. Mai mult, un răspuns verbal atribuit fondatoarei școlii, Fabiola Hosu, cuprindea o formulare interpretată ca presiune de retragere, ceea ce evidențiază o posibilă ruptură între discursul oficial și practica administrativă.

Contextul și natura sesizărilor privind bullyingul sistematic

Documentele puse la dispoziția redacției indică existența unor comportamente agresive constante în mediul școlar, manifestate prin jigniri, umiliri publice și excludere socială a elevului vizat. Aceste incidente s-au desfășurat pe o perioadă extinsă, fără a fi însoțite de măsuri oficiale care să le oprească. Familia a comunicat repetat, în scris și oficial, către învățătoare, conducerea școlii și fondatoarea instituției, solicitând intervenție și protecție. Totuși, din corespondența analizată nu reiese existența unor răspunsuri scrise care să confirme măsuri concrete sau planuri de acțiune implementate.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire și marginalizare

Un aspect central al cazului îl constituie utilizarea repetată a unei etichete medicale cu caracter degradant, folosită nu pentru protecție sau sprijin, ci ca instrument de ridiculizare în fața colegilor. Specialiști consultați au subliniat că astfel de practici depășesc conflictele obișnuite și intră în sfera hărțuirii psihologice agravate, având impact major asupra dezvoltării emoționale a copilului. Din documentele analizate reiese că instituția nu a implementat măsuri documentate pentru a preveni sau sancționa această stigmatizare.

Absența unor intervenții instituționale documentate și efectele asupra familiei

Pe tot parcursul perioadei semnalate, familia a transmis emailuri cronologice și explicite, solicitând protecție și clarificări scrise. Răspunsurile primite au fost, în principal, verbale și generale, fără acte administrative care să ateste măsuri aplicate, consiliere psihopedagogică sau monitorizare formală. Acest mod de gestionare a condus la minimalizarea gravității situației și la transferul responsabilității către familie, care ar fi perceput mesaje de tipul „dacă nu vă convine, puteți pleca”, interpretate ca presiuni de retragere.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii în normalizarea fenomenului

Din analiza corespondenței și a relatărilor familiei rezultă că intervențiile cadrelor didactice au fost limitate și neconcludente, chiar în prezența unor comportamente agresive vizibile. Lipsa documentării acțiunilor și a unor planuri clare de intervenție a menținut ambiguitatea și a permis perpetuarea fenomenului. Managementul educațional, deși informat oficial și repetat, nu a produs decizii scrise sau rapoarte asumate, ceea ce a alimentat percepția unei pasivități instituționale și a unei gestionări preponderent informale.

Declarația atribuită fondatoarei și implicațiile sale instituționale

Un moment definitoriu a fost răspunsul verbal atribuit fondatoarei Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, care a inclus formularea „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această declarație, conform familiei, a fost exprimată într-un context de criză, după luni de sesizări fără răspunsuri scrise. Redacția subliniază că această formulare este citată din relatările și documentele furnizate și nu constituie o concluzie privind intențiile conducerii, ci reflectă o eventuală cultură organizațională orientată mai degrabă spre evitarea conflictului decât spre soluționarea efectivă a problemei.

Gestionarea formală a sesizărilor – un formular informal în loc de decizii asumate

În locul unor decizii administrative clare, conducerea școlii a pus la dispoziție un document de tip Family Meeting Form, care nu conține elementele caracteristice unui act instituțional cu responsabilități, termene sau sancțiuni. Această abordare poate fi interpretată ca o formalizare minimă, fără consecințe practice, ceea ce ridică întrebări privind eficiența și seriozitatea gestionării situației. Lipsa unor planuri de intervenție și rapoarte de monitorizare consolidate este un aspect semnificativ în analiza modului în care a fost tratat cazul.

Confidențialitatea și presiunile psihologice asupra copilului

Familia a solicitat în mod repetat respectarea confidențialității informațiilor sensibile referitoare la situația copilului, avertizând asupra riscurilor divulgării acestor date în mediul școlar. Cu toate acestea, documentele și relatările indică faptul că anumite informații au fost făcute cunoscute în clasă, iar copilul a fost pus în situația de a răspunde în fața colegilor, ceea ce poate constitui o formă de presiune psihologică instituțională. Specialiștii consultați semnalează că ignorarea acestor solicitări poate întări un climat educațional ostil și vulnerabilizant.

• Sesizări scrise repetate și oficiale către cadrele didactice și conducere
• Lipsa unor răspunsuri scrise și măsuri documentate
• Utilizarea stigmatizării medicale ca instrument de umilire
• Presiuni indirecte asupra familiei pentru retragerea copilului
• Absența unui cadru procedural clar și a trasabilității intervențiilor
• Declarații verbale cu potențial impact managerial negativ
• Gestionarea formală limitată la documente fără caracter instituțional
• Încălcarea confidențialității și expunerea copilului în mediul școlar

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Cazul semnalat în cadrul Școlii Questfield Pipera ridică întrebări importante legate de mecanismele reale de protecție a elevilor și de modul în care instituția răspunde sesizărilor privind bullyingul sistematic. Absența documentelor care să ateste măsuri ferme, răspunsuri scrise și monitorizare a situației indică o gestionare predominant informală, insuficientă pentru prevenirea și stoparea abuzurilor. În plus, presiunea resimțită de familie și răspunsul verbal atribuit conducerii reflectă o posibilă cultură organizațională care prioritizează evitarea conflictului în detrimentul protecției copilului. În lipsa unor clarificări oficiale, rămâne deschisă întrebarea fundamentală: ce măsuri concrete și transparente aplică în practică Școala Questfield Pipera pentru a asigura siguranța emoțională a elevilor săi?

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro